1. Interviu cu Bertille, profesor de hatha yoga
„Am început să practic yoga în urmă cu 3 ani. M-am îndrăgostit rapid de acest sport și am participat la diverse tipuri de cursuri: hot yoga, hatha, vinyasa, ashtanga, iyengar, yin…toate acestea pentru a avea o experiență cât mai completă. Profesorul meu de yoga mi-a propus să urmez o formare care să mă ajute să îi învăț pe ceilalți să practice yoga. După ce m-am gândit puțin, am hotărât să fac acest pas în toamna anului 2018 și acum sunt profesor de hatha yoga.”
Cum ai descoperit yoga ?
Am fost atrasă foarte rapid de yoga. Eram o fire mai stresată și căutam ceva care să mă ajute să mă relaxez. Am început prin a-mi cumpăra o carte, biblia yoga scrisă de BKS Iyengar, care explică fundamentele părții spirituale și care detaliază posturile din timpul unei sesiuni de yoga Iyengar. La finalul cărții sunt propuse anumite posturi și după ce am încercat-o pe prima, am avut impresia că nu m-am simțit niciodată așa de relaxată! Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 6 ani în urmă, iar de atunci am început să practic yoga, inițial în mod ocazional, iar de 2 ani, în mod consecvent.
De ce îți place yoga ?
Ceea ce îmi place la yoga, în primul rând, este capacitatea acesteia de a mă ajuta să mă reconectez cu mine însămi. Dacă sunt stresată sau tristă, știu că o sesiune de yoga mă va ajuta să mă simt mai bine și să îmi revin destul de rapid. Am făcut mereu sport, deci îmi place și ideea că mă ajută să mă mențin în formă, ideea de a mă autodepăși, dar mereu cu bunăvoință. De asemenea, iubesc să resimt toate beneficiile ale acestui sport. De când am început să practic yoga consecvent, sunt mai calmă, mai bine dispusă și am învățat multe lucruri despre mine.
De ce ai ales să practici yoga și nu pilates?
Am fost cu adevărat atrasă de yoga fără a îmi pune prea multe întrebări, deci pot spune că într-un fel yoga este cea care m-a ales pe mine! Cred că unul dintre motive este faptul că yoga reprezintă o practică sportivă foarte completă, care îmbină partea fizică cu spiritualitatea. Acest lucru se potrivește bine personalității mele, îmi spune mai multe decât o practică bazată doar pe lucrarea corpului, cum este cazul pentru pilates.
Ce ai vrea să transmiți unei persoane care dorește să înceapă să practice yoga?
I-aș spune să îndrăznească și mai ales, să nu îi fie teamă că nu este suficient de flexibilă. De asemenea, i-aș spune că, pentru a începe, este indicat să participe la niște sesiuni de yoga cu un profesor. Este foarte util să fii îndrumat la început, iar energia unui curs colectiv este în general foarte stimulantă. În plus, este important să-și găsească „profesorul ei”. Acest lucru joacă un rol important, este vital să avem o conexiune bună cu persoana care ne ghidează.