FUTSAL – GHID PRACTIC DESPRE FOTBALUL ÎN SALĂ

Futsal – ghid practic despre fotbalul în sală

Află ce este futsalul, unde se joacă și care sunt regulile acestuia!


Unul dintre cele mai vechi sporturi practicate încă de acum 2000 de ani, își are originile în China. Fotbalul, căci despre el este vorba, este unul dintre cele mai iubite sporturi din întreaga lume. Așadar, tocmai datorită acestui motiv, au început să apară diferite derivate ale acestui sport, iar, astfel, au luat naștere numeroase alte jocuri care au loc în diferite spații, precum pe teren sau în sală, având reguli parțial diferite și echipe formate dintr-un număr variabil de jucători. Unul dintre derivatele fotbalului este și futsalul, care se joacă în sală și are reguli puțin diferite de cele ale sportului clasic.

FUTSAL – GHID PRACTIC DESPRE FOTBALUL ÎN SALĂ

Ce este futsal?

Fiind un fel de fotbal, este derivat din acest sport clasic. Una dintre caracteristicile lui generale este faptul că mediul în care acesta se desfășoară este o sală. Terenul este vizibil mai mic decât cel pe care sunt organizate meciuri de fotbal, iar distanța de alergare este și ea mai mică. Așadar, participanții la joc vor depune considerabil mai puțin efort decât cei ce aleargă pe terenuri exterioare, deoarece pe lângă dimensiunile terenului și reprizele unui meci sunt mai scurte.

Reguli pentru futsal

Pentru ca un joc să se desfășoare în condiții normale și să fie limite de arbitraj reale, este nevoie să existe un regulament bine stabilit după care arbitrii să monitorizeze meciul. Așadar, iată câteva reguli de bază pentru futsal-ul din România:

FUTSAL – GHID PRACTIC DESPRE FOTBALUL ÎN SALĂ

Reprizele au 20 de minute

Există două reprize egale de 20 de minute reale de joc. De fiecare dată când mingea părăsește terenul, timpul este oprit și se reia în momentul în care jocul începe din nou, mai exact atunci când mingea este reintrodusă în teren. Astfel, există 20 de minute reale de joc, deoarece ceasul este oprit când mingea părăsește terenul și nu se poate pune problema timpului mort într-o repriză de joc.

Time-out-urile

Echipele au dreptul la un time-out de un minut în fiecare repriză. Dacă o echipă nu solicită acest time-out în prima jumătate a meciului, nu are dreptul la două în a doua repriză. Fiecare time-out este valabil o singură dată într-o repriză pentru fiecare echipă în parte.

Înlocuirile jucătorilor sunt nelimitate

Fiecare echipă are dreptul la 9 rezerve. Nu există restricții atunci când vine vorba despre înlocuirea jucătorilor sau momentele în care pot fi realizate acestea. Înlocuirile pot fi făcute oricând, fie că mingea este sau nu în teren.

Portarii

Aceștia sunt liberi să joace oriunde pe teren și să trimită mingea dincolo de jumătatea terenului. Au 4 secunde la dispoziție să trimită mingea înapoi în joc.

Fault și penalty

Greșelile acumulate pe parcursul jocului sunt penalizate cu o lovitură directă sau de pedeapsă. În momentul în care o echipă comite a șasea greșeală, adversarii au dreptul la o lovitură liberă fără zid în funcție de locul unde a fost comis faultul sau penalty-ul.

FUTSAL – GHID PRACTIC DESPRE FOTBALUL ÎN SALĂ

Detalii despre un meci de futsal – organizare, desfășurare, finalizare

Aspectele ce țin de meciul în sine nu sunt cu mult diferite față de fotbalul clasic. Așadar, iată câteva detalii legate de organizarea meciului, desfășurarea jocului și finalizarea lui:

-O echipă este formată din 5 jucători, inclusiv portar

-Jucătorii pot fi schimbați oricând pe parcursul meciului fără ca acest lucru să influențeze desfășurarea lui

-Portarul poate fi înlocuit de oricare dintre jucătorii din teren

-Reprizele pot fi prelungite pentru executarea loviturilor de pedeapsă

-Un meci de futsal ține 40 de minute (două reprize de 20 de minute)

-Pauza este de 15 minute și are loc după prima repriză

-Mingea trebuie să aibă o circumferință cuprinsă între 62-64 cm

-Nivelul de vârstă al jucătorilor influențează stabilirea dimensiunilor terenului de joc – seniori, juniori, tineret

-Terenul poate avea între 38-42 m lungime și 18-25 m lățime

-Echipamentul trebuie să cuprindă articole sportive specifice pentru jocul în sală

Acum că ai aflat mai multe detalii despre futsal, îți poți lua gașca de prieteni la un meci serios care, cu siguranță, va genera distracție și amuzament. Asigură-te că ai un echipament corespunzător pentru jocul în sală, pentru un confort cât mai bun pe parcursul jocului.