1. Ce este tenisul de masă?
Tenisul de masă s-a născut în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Se spune că primii jucători de tenis de masă din istorie încercau de fapt să reproducă un meci de tenis pentru a discuta despre strategie, lovind un dop de șampanie cu ajutorul cutiilor de trabucuri pe o masă clasica de bucatarie.Mai apoi, acest sport a permis englezilor,ca în zilele ploioase, să practice în interiorul caselor, un sport distractiv si compatibil cu orice varsta . Deși britanicii l-au inventat, tenisul de masă a fost exportat în toată lumea. Acesta a fost dominat de țările din Europa de Est în anii 1930, apoi de Asia în anii 1950. Supremația chineză a început în anii 1960, întreruptă uneori de Ungaria sau de școala suedeză de tenis de masă. Acest sport a reusit, de asemenea, să joace un rol politic, mai ales în 1971, când, în timpul războiului rece, a apropiat China de Statele Unite. Tenisul de masă a devenit sport olimpic în 1988 la olimpiada de la Seul. Oamenii îl numesc, de asemenea, ping-pong, denumire provenită de la o marcă americană care a oferit unul dintre primele seturi complete pentru a juca tenis de masă. În ziua de azi, folosim cuvântul ping pong pentru a desemna o practică mai liberă, permițând să jucăm peste tot, adaptând uneori regulile, pe suprafețe de toate dimensiunile. O deosebim de practica academică a tenisului de masă, practicată în club sau școală, exigentă și tehnică.