CELE MAI BUNE CORTURI – CUM ALEGI CORTUL POTRIVIT?

Cele mai bune corturi – cum alegi cortul potrivit?

Alege cortul adaptat nevoilor tale Cum să alegi un cort adaptat nevoilor tale? Marca proprie Decathlon

Dacă plănuiești o ieșire cu cortul, dar nu știi ce să alegi, ți-am pregătit un întreg articol pentru a te ajuta să găsești cortul adaptat nevoilor tale! Este important să ai în vedere detalii tehnice, păreri, comparații, avantaje și dezavantaje, pentru a putea face cea mai bună alegere.

1.Top 3 corturi recomandate

Dacă vrei să pornești într-o drumeție pe munte, sau să faci o plimbare în natură pe o durată de două sau mai multe zile, cortul este produsul potrivit, care poate crea adăpostul perfect pentru tine și familia ta. De aceea, este esențial să alegi cortul de camping potrivit pentru tine, din materiale de calitate, multifuncționale.

1.1. CORT CU BEȚE ARPENAZ 4.1 PENTRU 4 PERSOANE 1 CAMERA QUECHUA

-Living de 5m², cu înălțime maximă de 1,90 m
-Folie de sol cu margini înălțate, pentru a evita pătrunderea ploii
-Bețe pliabile
-Plase de insecte la ușă și în spatele camerei
-Supratentă din poliester, cu strat protector din poliuretan de 2000 mm.

Informații tehnice
-Cusături etanșe, folie de sol din polietilenă de 140 g/m²
-Husă dreptunghiulară 60x24x24 cm| 35 litri | 9,8 kg
-Material exterior: 100% Poliester
-Geantă spate: 100% Poliester.
-Cameră interioară: 100% Poliester
-Bețe: 100% Fibră de sticlă
-Folie de sol: 100% Polietilena.

Avantaje
-Materialul suprafeței asigură protecție SPF30
-Supratenta ventilată de deasupra livingului reduce condensul
-Rezistă la o viteză a vântului de 50 km/h.

Dezavantaje
-Nu este alcătuit din material all black.

Capacitate
-Maximum 4 persoane.

Garanție
-3 ani .

Cele mai bune corturi: Criterii de selecție și recomandări

1.2. CORT CU BEȚE ARPENAZ FRESH&BLACK 4.1 PENTRU 4 PERSOANE 1 CAMERA QUECHUA

-Living de 5m², cu înălțime maximă de 1,90 m
-Folie de sol cu margini înălțate, pentru a evita pătrunderea ploii
-Structură tip întreg, cu bețe
-Plase de insecte la ușă și în spatele camerei
-Supratentă din poliester, cu strat protector din poliuretan de 2000 mm.

Informatii tehnice
-Cusături etanșe, folie de sol din polietilenă de 140 g/m²
-Husă dreptunghiulară 65x30x25 cm| 48 litri | 10 kg
-Material principal: 100% Poliester
-Beţe: 100%
-Fibră de sticlă Folie de sol: 100% Polietilenă
-Geantă spate: 100% Poliester.

Avantaje
-Tehnologia Fresh&Black este aplicată pe un material cu SPF 50+
-Supratenta ventilată de deasupra livingului reduce condensul
-Rezistă la o viteză a vântului de 50 km/h.

Dezavantaje
-Este mai voluminos.

Capacitate
-Maximum 4 persoane.

Garanție 
- 2 ani.

Cele mai bune corturi: Criterii de selecție și recomandări

1.3. LIVING CU BEȚE ARPENAZ BASE M 6 PERSOANE QUECHUA

-Formă pătrată, cu o suprafață de 6,25 m² și o înălțime maximă de 2,05 m
-Înălțime ușă: 1,70 m
-Structură clasică, cu bețe
-Fiecare dintre deschideri are plasă de insecte (3 plase)
-Folie de sol din poliester cu poliuretan de 2000 mm .

Informații tehnice
-Cusături etanșe cu benzi termopilite,
-Folie de sol din polietilenă de 140 g/m²
-Husă cilindrică 57X18 cm| 18 litri | 8 kg
-Material principal: 100% Poliester
-Beţe: 100% Fibra de sticla
-Folie de sol: 100% Polietilenă
-Geantă spate: 100% Poliester

Avantaje
-Materialul supratentei asigură protecție UPF 30
-Pe lângă supratentă și centrul tavanului, 3 dintre cele 4 fețe se pot rabata
-Rezistă la o viteză a vântului de 50 km/h

Dezavantaje
-Nu este adaptat pentru expunerea permanentă în exterior

Capacitate
-Maximum 6 persoane

Garanție
-2 ani.

Cele mai bune corturi: Criterii de selecție și recomandări

2. Alte recomandări de corturi de la decathlon

Pentru a alege cortul potrivit pentru tine și familia ta, este indicat să ai în vedere și câteva detalii tehnice, cum ar fi materialele din care sunt realizate produsele și tehnologiile cu care sunt prevăzute acestea.

Un exemplu în acest sens ar fi corturile Fresh&Black, care optimizează temperatura din interior, datorită materialului Fresh, ce reflectă razele soarelui și reduce luminozitatea din interior în proportie de 99%, datorită materialului Black

2.1. CORT 2 SECONDS 2 PERSOANE ALBASTRU QUECHUA

Informații despre produs:
Acest cort este ideal pentru 2 persoane și se montează rapid și ușor, datorită sistemului 2 seconds. Este prevăzut cu spații de aerisire în spate și în partea de sus, dar și cu 2 spații utile, aflate între supratentă și folia de sol, care contribuie la reducerea condensului din interior. Rezistă la o viteză a vântului de aproximativ 50 km/h.

Avantaje
-Structură autoportantă
-Montare rapidă
-Transport ușor 

Dezavantaje
-Nu are în compoziție material cu tehnologia Fresh
-Nu are în compoziție material cu tehnologia Black
-Suportă o saltea autogonflabilă, sau un izopren cu o lățime maximă de 60 cm.


2.2. CORT DE TREKKING CU STRUCTURĂ AUTOPORTANTĂ 3 SEZOANE TREK 900 GRI 2 PERSOANE FORCLAZ

Informații despre produs:
Acest cort este recomandat pentru 3 persoane și este alcătuit din elemente individuale, care pot fi transportate separat. Are o structură autoportantă – ceea ce îl face ușor de transportat – 4 buzunare și un spațiu de depozitare pentru bagaje.

Avantaje 
-Cameră cu inserții din plasă anti-insecte, ce reduc condensul
-Rezistă la o viteză a vântului de 70 km/h
-Este realizat din mai multe tipuri de materiale, ce optimizează temperatura din interior
-Supratenta și camera sunt premontate
-Bețele anodizate au impact scăzut asupra mediului înconjurător

Dezavantaje
-Nu are în compoziție material cu tehnologia Black.


2.3. CORT CAMPING ARPENAZ FRESH&BLACK 2 PERSOANE QUECHUA

Informații despre produs:
Are o structură de dom clasic, cu ajutorul bețelor. Este prevăzut cu 2 spații de ventilare și 2 uși interioare, ideale pentru o bună circulare a aerului. Rezistă la o viteză a vântului de 40 km/h și este ideal pentru 2 persoane.

Avantaje
-Materiale Fresh & Black
-Transportare ușoară
-Spații multiple de ventilare

Dezavantaje
-Suportă o saltea gonflabilă sau un izopren cu o lățime maximă de 60 cm
-Rezistă la o viteză a vântului de 40 km/h

2.4. CORT CU BETE ARPENAZ 8.4 8 PERSOANE 4 CAMERE QUECHUA

Informații despre produs:
Dispune de 4 camere și de un living de 11,7 m², cu o înălțime de 2,10 m, fiind recomandat pentru maximum 8 persoane. Are 2 ferestre, 2 uși cu plase de insecte și 2 buzunare de depozitare. Trapele de ventilare înalte asigură o aerisire corespunzătoare, iar folia de sol poate fi înălțată la intrare, pentru a combate pătrunderea ploii.

Avantaje
-Capacitate mare
-Transportare ușoară
-Rezistenta la vant - 50 km/h
-Pot fi montate mai putine camere, pentru mai mult spațiu.

Dezavantaje
-Nu are în compoziție material cu tehnologia Black
-Nu are în compoziție material cu tehnologia Fresh.

2.5. CORT CU STRUCTURA GONFLABILA AIR SECONDS 4.2 FRESH&BLACK 4 PERSOANE 2 CAMERE

Informații despre produs:
Acest cort este potrivit pentru un număr de maximum 4 persoane, dispuse în 2 camere. Livingul are o suprafață de 5,9 m², cu înălțime maximă de 1,95 m. Are ferestre cu plase de insecte și buzunare de depozitare pentru bagaje și accesorii.

Avantaje

-Rezistă la vânt de forța 7, cu o viteză de 60 km/h
-Structură gonflabilă, cu camere premontate
-Tehnologia Fresh&Black oferă protectie UPF 50+

Dezavantaje
-
Necesită umflare cu pompa Quechua 5,2 L cu manometru

3. Criterii pentru alegerea celui mai bun cort

Pentru a alege cel mai potrivit cort pentru tine, este esențial să ții cont de câteva aspecte de bază, pe care le poți utiliza ca reper, pentru a avea o privire de ansamblu asupra opțiunilor disponibile:

3.1. Numărul de utilizatori
Dacă pleci singur în drumeție, în cuplu sau în familie, nevoile tale vor fi diferite. Numărul persoanelor este un factor extrem de important pe care e bine să îl ai în vedere.

În funcție de acest detaliu, poți opta pentru corturi cu o suprafață mai mică (precum corturile de 2-3 persoane) sau pentru unele mai extinse. Dacă pleci împreună cu familia sau cu prietenii, te poți orienta către corturile de 4-8 persoane, care oferă un spațiu mai mare.

Nu uita să ții cont și de dimensiunea saltelelor și a sacilor de dormit pe care îi vei utiliza, fiindcă, astfel, vei putea calcula exact suprafața utilă, pe care o vei putea folosi.
Modelele de corturi de 1 – 3 persoane au o singură cameră, dar aceasta poate dispune de un spațiu separat, numit absidă,  în care se pot depozita lucrurile pentru a câștiga mai mult spațiu în camera de dormit. Modelele „pentru familie” au fie o singură cameră mare, fie mai multe camere.

În afara numărului de locuri, trebuie să acorzi atenție și lățimii spațiului de dormit al fiecărei persoane. Această lățime diferă în funcție de model și nu toate corturile au același nivel de confort. Acest criteriu este important pentru că atunci când atingi pereții cortului, în poziție lungit, supratenta și interiorul cortului pot intra în contact, reducând nivelul de ventilare și favorizând apariția condensului.


3.2. Destinația
Ocazia de utilizare reprezintă unul dintre cele mai importante criterii în alegerea unui cort.
Dacă îți dorești să campezi mai multe zile în același loc, optează pentru corturi de camping profesionale, care oferă spațiul, confortul și avantajele necesare unei șederi mai îndelungate. Însă, dacă pleci pe munte și plănuiești să îți instalezi cortul în fiecare seară într-un loc diferit, este recomandat să-ți îndrepți atenția către corturile ușoare și compacte, pe care le poți transporta fără prea mult efort.
Una dintre activitățile potrivite pentru camping o constituie reuniunile în jurul mesei. Așadar este bine să alegi un cort cu living. Există două tipuri: cele atât de înalte încât poți sta în picioare și cele în care poți sta doar așezat.
Pe de altă parte, dacă dorești să schimbi locul de dormit în fiecare noapte, pentru a explora muntele, alege un cort ușor, pentru că va trebui să îl transporți pe parcursul drumețiilor. Îți recomandăm să optezi pentru corturi ușoare, compacte, dar care să fie și ușor și rapid de instalat. Poți găsi modele special concepute pentru bivuac/ trekking/ drumeție de mai multe zile.
3.3. Conditiile meteo
Vântul, ploaia și căldura pot afecta confortul pe timpul nopții. Ține cont și de impermeabilitatea cortului și de rezistența la vânt, pentru a putea dormi bine, într-un mediu uscat, în caz de ploaie puternică. Cauți un cort rezistent la frig, sau unul ce poate minimiza efectele senzației de căldură la interior? Iată ce surprize poți descoperi în oferta noastră:
La Quechua, toate corturile sunt concepute pentru a rezista intemperiilor. Ele sunt supuse unor teste, pentru a li se verifica rezistența la vânt de la 50 km/oră la 90 km/oră sau „sub duș” pentru a se asigura faptul că nici o picătură de apă nu intră în cort după 4 ore sub o ploaie de 200 de litri/oră/m². Datorită utilizării lor, corturile de drumeție sunt mai eficiente din punct de vedere al impermeabilității și rezistenței la vânt decât corturile de camping.
Pentru a face față căldurii, adesea sinonimă cu trezitul devreme, asigură-te că acel cort pe care îl vei alege dispune de orificii care permit aerului să circule.  În plus față de orificiile de aerisire, echipele noastre au dezvoltat tehnologia FRESH&BLACK care asigură reducerea căldurii resimțite în interiorul cortului, datorită unui material textil care blochează radiațiile solare.
În cele din urmă, pentru a evita condensul, optează pentru cele mai bune corturi rezistente la ploaie cu acoperiș dublu (camera de dormit și supratenta sunt separate și au spații de ventilare între ele).
3.4. Suprafata
În primul rând, în funcție de destinația pe care o alegi, e posibil să ai nevoie de un anumit tip de cort, care să-ți satisfacă nevoile în contextul respectiv. Astfel, cele mai mici sunt ușor de transportat în rucsac. Bineînțeles, atunci când vrei să cumperi un astfel de produs, încearcă să gândești pe termen lung, pentru a putea face o investiție rentabilă, care să poată fi folosită și de-a lungul anilor.
3.5. Tipul de montare
În cazul în care montarea cortului face parte din farmecul campingului, optează pentru un montaj clasic, cu bețe. Aceste produse au avantajul de a fi compacte și adaptate pentru bivuac/ trekking/ drumeție de mai multe zile.
Pe de altă parte, dacă ai dificultăți în a-ți instala cortul, structurile cu montare instantanee (2 Seconds), sunt ideale pentru tine. Chiar dacă ești începător, îți va fi foarte ușor să montezi cortul.
Pe de altă parte, aceste corturi sunt adaptate pentru camping staționar, nu bivuac/ trekking/ drumeție de mai multe zile, datorită spațiului pe care îl ocupă odată strânse.
A treia soluție, mai inovatoare, este cortul cu structură gonflabilă. Câteva presiuni de aer cu pompa manuală sunt suficiente pentru ca acesta să prindă formă. Structura gonflabilă îi asigură rezistență la vânt și oferă mai mult spațiu locuibil decât un cort clasic.
Pentru un plus de confort, Quechua îți recomandă:
-Pentru 2 persoane, în funcție de utilizare, puteți alege un model cu 3 locuri pentru mai mult spațiu de dormit.
-Pentru mai mult de 2 persoane, un model cu 2 uși va fi mai practic și vă va oferi mai multă aerisire.
Montarea ține de filozofie, dar și de cât de practic este cortul! În cazul în care montarea cortului face parte din șarmul campingului, optează pentru un montaj tradițional, cu bețe.
Alege un cort spațios și confortabil pentru că acesta va fi casa ta pe tot parcursul sejurului.
3.6. Protectia
Fie că este vorba de materialul tratat cu filtru UV, fie că se referă la protecția împotriva luminii, căldurii sau a intemperiilor, acest factor este unul dintre cele care îți pot influența decizia finală.
Gândește-te la confortul pe care ți-l pot oferi astfel de avantaje și ia-le în considerare atunci când analizezi gama de produse disponibile. Chiar dacă ești pasionat de experiențele autentice și nu ții atât de mult la confort, aceste caracteristici pot fi benefice pentru sănătatea ta, de aceea este recomandat să le iei în calcul!

Cele mai bune corturi: Criterii de selecție și recomandări

4. Branduri de corturi recomandate de decathlon

Quechua este un brand de sporturi montane fondat în 1997, în Domancy, Franța, care se ocupă cu producerea echipamentelor necesare pentru drumeții, fiind vândut în toate magazinele Decathlon Group.

Atât Quechua, cât și Forclaz – desprins din brandul Quechua și dedicat producerii echipamentului de trekking – sunt recunoscute pentru fabricarea produselor și accesoriilor, cu cel mai bun raport calitate-preț, pentru sportivi și pentru pasionații de drumeții sau călătorii.

Pentru a se asigura că le oferă clienților cele mai bune produse de pe piață, Quechua integrează constant părerea acestora și a celor mai renumiți sportivi, unul dintre cei mai cunoscuți ambasadori ai brandului și al valorilor acestuia fiind nepalezul Dawa Sherpa, castigator al UTMB® in 2003.

În anul 2016, brandul inovează prin intermediul tehnologiei Fresh&Black, care, pe de-o parte, optimizează temperatura din interiorul unui cort, datorită materialului Fresh, care reflectă razele soarelui și, pe de altă parte, reduce luminozitatea în proportie de 99%, datorită materialului Black.

5. Condiții de montare, păstrare și întreținere a unui cort

Cortul este o achiziție esențială pentru orice împătimit de călătorii și este potrivit atât pentru adulți, cât și pentru copii. Acesta te scapă de stresul găsirii unei cazări, mai ales în locurile în care acest lucru nu este posibil sau este greu accesibil. De aceea, au apărut din ce în ce mai multe modele, care îți oferă confort și spațiu oriunde te-ai afla.

Fiecare produs în parte se utilizează într-un anume fel, care se schimbă în funcție de caracteristicile pe care le are, așa că studiază cu atenție toate aceste detalii! Însă, chiar dacă devii cunoscător absolut al acestor mici trucuri, există câteva secrete pe care e bine să le cunoști înainte de a porni într-o experiență inedită.

Iată câțiva pași pe care trebuie să îi urmezi, înainte de a pleca cu cortul:

Planifică-ți excursia în detaliu

Nu contează dacă ești profesionist sau dacă ești abia la început de drum – o plecare cu cortul trebuie planificată foarte bine, pentru a evita eventualele neplăceri sau obstacole care pot apărea. Stabilește-ți clar activitățile pe care îți dorești să le desfășori, fie că este vorba despre trasee montane cu cortul de trekking în spate sau plimbări în aer liber, fie că vrei doar să stai, în liniște, la iarbă verde, într-un loc retras. Oricare ar fi scopul tău, cercetează ce zone de campare există, pentru a putea fi cât mai aproape de aventura imaginată inițial!

Cum ajungi acolo?

Accesul este important când vine vorba despre alegerea locului de camping. Dacă vei merge cu mașina, probabil că îți va fi mai ușor să ajungi în majoritatea locațiilor, însă, dacă nu ai această posibilitate, identifică mijloacele de transport disponibile și distanțele intermediare de deplasare.

Condiții de campare

Din ce în ce mai multe corturi de camping profesionale oferă condiții confortabile, care îți pot spori confortul pe durata șederii tale. Mai mult decat atat,, te poți orienta și către spații de campare cu acces la toalete sau dușuri. Însă, dacă acest detaliu nu este atât de important pentru tine, te poți bucura de o experiență autentică și inedită în călătoria cu cortul. Vei vedea că această variantă are farmecul ei aparte, pe care este recomandat să-l încerci măcar o dată în viață!

Dificultatea traseelor

Dificultatea traseelor este un factor important – ține cont de acest aspect atunci când îți planifici excursia, deoarece se referă atât la căile rutiere, cât și la cele pedestre. Evaluează-ți corect nivelul de rezistență și experiența și evită să te înhami la mai mult decât poți duce! Informează-te înainte de plecare și alege traseul potrivit!

5.1. Sfaturi pentru montarea cortului

După ce ai urmărit îndeaproape indicațiile de montare din manual, reușind să ridici cortul în locul cel mai potrivit, nu uita să mai verifici si urmatoarele aspecte, atunci când ești pregătit să ridici unul dintre cele mai eficiente corturi de camping profesionale.

-Verifici dacă este stabil și funcțional
Chiar dacă ai reușit să ridici cortul, poți observa mici detalii nelalocul lor – de aceea, este bine să verifici încă o dată toate elementele, pentru a te asigura de stabilitatea și buna lor funcționare. Acest aspect nu trebuie neglijat nici măcar în cazul corturilor mici, precum un cort de o persoana, sau un cort de 2 persoane. 

-Pregătești saltelele pe care vei dormi
Nu uita de saltelele gonflabile sau de izoprene, nici de sacii de dormit, care sunt absolut necesari și încearcă să găsești modalitatea optimă de a le instala, pentru a se potrivi perfect în interior. Mai ales în cazul unui număr mai mare de persoane (cort de 4 persoane, cort de 6 persoane), acest lucru este esențial pentru confortul fiecăruia.

-Organizezi spațiul interior
Găsește cea mai bună variantă de depozitare a bagajelor, ca să nu te încurce și să nu aglomereze inutil cortul. Fii plin de creativitate și organizează totul în cel mai mic detaliu! Dacă ai un cort de 2 persoane, adică unul cu puțin spațiu interior, această regulă este foarte importantă.

-Te asiguri că intră destul oxigen
Cantitatea de oxigen este importantă atunci când dormi într-un cort – trebuie să fii sigur că intră destul aer în interior! Testează mai multe variante (cu o ușă deschisă, cu un perete ridicat) pentru a găsi varianta ideală.

-Instalezi tot ce ai nevoie
Instalează-ți toate cele necesare, fie că este vorba despre o sursă de lumină, fie că te-ai pregătit cu un aparat de țânțari pentru orice eventualitate. Este cel mai bine să faci toate aceste lucruri de la început, pentru a nu avea ulterior surprize.

Odată ce ai îndeplinit toate aceste cerințe, nu rămâne decât să te distrezi și să te simți bine în colțul de natură pe care l-ai ales. Campingul este o experiență extraordinară, care te apropie cu adevărat de frumusețile mediului înconjurător!

5.2. Păstrarea și întreținerea cortului

Atunci când nu vei folosi cortul, nu uita să ai grijă de el, pentru a avea o durată de viață cât mai lungă! Atenție la locul de depozitare – este recomandat să fie bine uscat înainte de împachetare și să nu fie depozitat în spații umede, expuse la căldură sau intemperii.

Acest detaliu este important pentru a păstra intacte toate caracteristicile produsului și pentru a nu-l deteriora din cauza unei modalități defectuoase de stocare. De asemenea, studiază cu atenție recomandările de spălare, pentru că, nerespectând specificațiile producătorului, poți altera materialul.

Pe eticheta fiecărui produs sunt inscripționate astfel de detalii, care te pot ajuta în întreținerea și îngrijirea optimă a acestuia. Totuși, dacă observi ceva deteriorat la cortul tău, se poate repara cu ușurință, așa că nu trebuie să te îngrijorezi! Bețele și piesele stricate pot fi schimbate sau înlocuite cu unele noi și, în cazul altor defecte, apelează cu încredere la atelierele Decathlon. Cu siguranță, îți vor oferi cea mai bună soluție.

6. Întrebări frecvente despre alegerea celui mai bun cort

Cum se folosește un cort? Cortul se montează conform instrucțiunilor din manual și se fixează astfel încât să fie cât mai stabil. Apoi se instalează elementele de interior, ce asigură confortul necesar.

Unde mergi cu cortul? Poți merge cu cortul atât la mare sau la munte, cât și în zona de câmpie, însă trebuie să te asiguri că există locuri special amenajate pentru campare.

Cum alegi un cort? Poți merge cu cortul atât la mare sau la munte, cât și în zona de câmpie, însă trebuie să te asiguri că există locuri special amenajate pentru campare.

Ce cort este recomandat pentru drumeții montane? Pentru drumeții montane este necesar un cort ușor de transportat și rezistent la condiții meteorologice imprevizibile.

Ce este cortul de bivuac? Cortul de bivuac este un produs ce asigură un spațiu restrâns și un nivel minim de confort, fiind recomandat pentru o singură persoană.

Misiunea noastră este să facem sportul accesibil tuturor! La Decathlon, dorim să punem bazele unor relații de durată cu clienții noștri și să îmbunătățim calitatea vieții prin încurajarea practicării sportului în mod regulat. Valorile principale după care ne ghidăm sunt vitalitatea și responsabilitatea. Debordând de energie, entuziasm și idei, echipa noastră s-a angajat să ofere tuturor beneficiile sportului. Etosul acesta este echilibrat de o responsabilitate profundă: față de noi, reciprocă, față de siguranța clienților noștri și față de viitorul planetei.