Din ce este compus un skateboard?
Mai întâi de toate, o mică prezentare a pieselor ce fac parte din truck :
Kingpin: Este vorba despre tija din metal care trece prin bushings-uri (cauciucuri) și face legătura dintre hanger și baza plată. La capătul kingpin-ului se află o piuliță care te va ajuta să reglezi nivelul de compresie al bushings-urilor, ce va avea impact direct asupra manevrabilității skate-ului. Cu cât strângi mai mult, cu atât bushings-urile vor fi mai rigide și îți va fi mai greu să virezi cu greutatea corpului. Și invers, cu cât desfaci mai mult, cu atât vor fi mai flexibile. Ajustează bine strângerea trucks-urilor înainte de a porni cu viteză. La viteze mari trucks-urile ar putea crea riscul de wobble și induce frica.
Hanger : Hanger-ul este partea triunghiulară, mare din metal, traversată de un ax. Această parte suferă cele mai multe impacte, deoarece pe ea vei face grind-urile. Grind-urile, la fel ca și smith, feeble, și crooked, vor crea crestături în acest loc, cauzate de frecări repetitive. Uneori este bine ca pe trucks-uri să fie "prezente" niște crestături, deoarece îți dau timp atunci când efectuezi grind-uri. Acest sweet spot îți permite să faci grind-uri kilometri întregi.
Axul : Părțile simetrice de la extremitățile hanger-ului, unde sunt fixate roțile și rulmenții (sunt amplasați în interiorul roților). Un mic sfat: dacă rulmenții se blochează ușor atunci când îi plasezi în roți, poți împinge rulmentul în timp ce pui roata pe ax, împingând de hanger. (Cu drag.)
Baseplate: Partea plată din metal care se înșurubează pe placă. Cu ajutorul ei, kingpin-ul (pivotul) și hanger-ul se unesc cu skateboard-ul. Are o mărime mai mare pentru o bună distribuție a greutății. Distribuția uniformă a greutății asigură stabilitate și repartizează impactul pe întregul truck, în loc să-l concetreze în același loc mereu.
Bushings : Acestea sunt niște cauciucuri din uretan în formă de inele, amplasate în jurul pivotului. Bushings-urile transmit presiunea de la picioare la truck, ceea ce îți permite să virezi.