MATERIALELE IMPERMEABILE: AFLĂ TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE IMPERMEABILITATE!

Materialele impermeabile: află tot ce trebuie să știi despre impermeabilitate!

Sezonul toamnă – iarnă este unul care își pune amprenta puternic asupra sănătății oamenilor.

Fiecare încearcă să se protejeze pe cât posibil, luând tot felul de măsuri utile, precum selectarea hainelor potrivite pentru temperaturile scăzute și pentru umiditatea care este din belșug în această perioadă, a încălțămintei corespunzătoare și a accesoriilor absolut necesare (căciulă, fular, mănuși). Pentru combaterea frigului și a umidității, tot mai mult au început să fie luate în considerare materialele textile impermeabile, un real adversar al condițiilor nefavorabile ale vremii, care face cu adevărat diferența.

1. Ce înseamnă „impermeabil”?

Impermeabilitatea este proprietatea unui material de a nu permite trecerea unui fluid prin el. Pentru foarte multă vreme, oamenii au încercat să creeze piese vestimentare care să reușească să-i protejeze optim de intemperiile vremii.

Materialele rezistente la trecerea apei prin ele au devenit cele mai căutate în sezonul toamnă – iarnă deoarece permit cu brio menținerea uscată a organismului uman.

După un timp îndelungat de cercetări și teste, unele persoane au și reușit să găsească soluția plecând de la practici ale unor civilizații. De exemplu, inuiții se îmbrăcau în haine de focă, un material natural prin care nu trece apa, fiind totodată și foarte rezistent. De asemenea, oamenii din Africa de Sud utilizau seva arborelui de cauciuc pentru a impermeabiliza îmbrăcămintea și încălţămintea. Cauciucul vulcanizat folosit pentru tratarea hainelor industriale în preajma Primului Război Mondial a avut un mare succes la acea vreme, deși materialele tratate în acest mod nu „respirau” deloc.

1.1.Tipuri de materiale impermeabile
Pe piață, există mai multe tipuri de astfel de materiale, dar cele mai importante sunt: materialele waterproof (impermeabile) și cele water resistant (rezistente la apă sau hidrofobe). Deși nu pare la prima vedere că ar fi vreo diferență între acestea, totuși, ea există și trebuie înțeleasă, mai ales când o persoană dorește să petreacă zile frumoase și uscate la pescuit sau să facă o drumeție de câteva zile pe munte, în plin sezon de iarnă.

Materialele impermeabile (waterproof) pot avea această calitate în mod natural sau o pot dobândi în urma tratamentelor realizate în fabrică. O explicație adecvată a cuvântului waterproof (înseamnă, cu alte cuvinte, rezistent la intrarea apei din exterior) ar putea să ofere celor indeciși posibilitatea de a găsi exact ceea ce le trebuie pentru a se îmbrăca în vederea unei escapade la munte. Materialul impermeabil rezistă cu succes la încercarea apei de a pătrunde, dar, în același timp, elimină umiditatea din interior.

Water resistant sau water repellent presupune existența unui material care rezistă la apă ceva mai mult timp, fiind acoperit cu un strat DWR, dar nu poate împiedica definitiv pătrunderea apei. Practic, acesta va putea fi utilizat doar în anumite condiții climatice. Specialiștii în domeniu recomandă ca stratul acesta să fie reînnoit din când în când, cu ajutorul unui spray special.

1.2. Alegerea echipamentului impermeabil potrivit în zilele reci de iarnă
O excursie la munte, o evadare pe schiuri, o ieșire în parc într-o zi geroasă sau orice alte activități desfășurate în sezonul rece presupun utilizarea unor haine potrivite, care să permită organismului să stea mult timp în condiții dificile, cu frig, vânt, polei, ploaie sau zăpadă. Protejarea împotriva acestor condiții nefavorabile ale vremii este de la sine înțeles, așa că se impune găsirea unui echipament adecvat, compus din:
- geacă sau jachetă impermeabilă;
- pantaloni călduroși, care protejează de ploaie;
- tricouri și colanți;
- căciulă;
- mănuși;
- fular;
- bocanci impermeabili;

Oamenii de toate vârstele care decid să se îmbrace cu un astfel de echipament vor ține cont ca materialele din care sunt confecționate să fie impermeabile și rezistente și vor observa în scurt timp diferența. Nu de puține ori s-a putut constata faptul că practicanții bine echipați, care au rămas pe munte o noapte au reușit să facă față frigului, fără să sufere de hipotermie, iar acest lucru poate face diferența între viață și moarte în anumite circumstanțe.
Câteva exemple de articole impermeabile:
- geaca schi dama
- pantaloni-schi-dama
- geaca achi dama
- colanti-schi-dama-simple-warm
- bluza-schi-500
- pantaloni-schi-dama-slim

1.3. Spălarea și curățarea adecvată a materialelor textile impermeabile
Materialele textile impermeabile trebuie spălate și curățate într-un mod adecvat, altfel, s-ar putea deteriora. În general, acestea activități vor fi făcute la finalul sezonului rece, din simplul motiv că nu se vor murdări tare, poate doar se vor păta. Curățarea lor se va face ținându-se cont de anumite reguli clare:

▪️Multe persoane au tendința să efectueze aceste operațiuni cu ajutorul detergenților clasici, pe care îi au prin casă, fără să știe că fac un lucru total interzis de către producători. Aceste produse pot deteriora fibra și pot îndepărta stratul hidrofob. Există soluții speciale cu ajutorul cărora poate fi întreținut acest echipament;

▪️Înainte de a începe operațiunea, hainele vor fi bine curățate de toate impuritățile acumulate și se va închide fermoarul sau scaiul, apoi se va putea trece la pasul următor;

▪️Trierea hainelor înainte de a fi introduse la mașina de spălat este, iarăși, obligatorie pentru că nu este indicat să fie introduse împreună materiale de diferite tipuri;

▪️Întotdeauna se va ține cont de indicațiile producătorului. Acestea pot fi găsite pe eticheta din interiorul hainelor. Dacă ele vor fi omise și se vor realiza alte tipuri de procedee de spălare sau curățare, atunci vor fi deteriorate definitiv și nu vor mai avea aceleaşi proprietăţi;

▪️Cea mai bună modalitate prin care piesele vestimentare pot fi uscate este mai degrabă afară, în aer liber, decât la centrifuga mașinii de spălat. După ce s-au uscat, se poate aplica un tratament nou pentru impermeabilitate/hidrofobie;

▪️Dacă o anumită piesă vestimentară confecționată din material impermeabil nu a mai fost folosită de ceva vreme, atunci se va utiliza spray-ul potrivit, pentru a i se reda impermeabilitatea.

1.4. Păstrarea hainelor impermeabile
„Cum se păstrează hainele impermeabile?” Aceasta este o întrebare pe care multe persoane și-o adresează pentru că își doresc să nu cheltuiască mereu bani pe astfel de piese vestimentare. Există câteva metode prin care poți păstra această însușire specială a lor și te poți bucura cât mai mult de ele:
respectarea regulilor de spălare și curățare indicate de producător (deși poate fi neplăcut să tot verifici eticheta, nu vei regreta mai târziu);
aplicarea unui tratament nou din când în când, mai ales atunci când se observă că haina nu mai are aceleași proprietăţi;
purtarea hainelor într-un mod adecvat, fără să fie supuse la condiții improprii.

MATERIALELE IMPERMEABILE: AFLĂ TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE IMPERMEABILITATE!
MATERIALELE IMPERMEABILE: AFLĂ TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE IMPERMEABILITATE!

2. Noul material impermeabil – soluție de ultimă oră, oferită de cercetători

Cercetătorii încearcă să descopere tot felul de lucruri noi, așa că și în acest domeniu au încercat să facă imposibilul, dornici să creeze materiale textile impermeabile, dar și prietenoase cu mediul înconjurător. Această alternativă nou descoperită poate fi introdusă în materiale naturale, precum bumbacul și mătasea, fiind mai eficientă decât cele existente până acum.

Scopul oamenilor de știință a fost descoperirea unui material care să respingă total apa, așa că au combinat un lanț scurt de polimer cu proprietăți hidrofobe, bazându-se pe un alt tip de procedeu, dezvoltat recent, anume iCVD (initiated Chemical Vapor Deposition). Viitorul rămâne deschis și altor cercetări, în așa fel încât impermeabilitatea totală a hainelor să devină 100% posibilă.

MATERIALELE IMPERMEABILE: AFLĂ TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE IMPERMEABILITATE!

3. Cum se măsoară impermeabilitatea materialelor textile?

Pentru a face testul de impermeabilitate al materialului, se așază o bucată din el sub un cilindru cu diametrul de 2,54 cm. Dacă se observă coloana de apă mai înaltă, atunci se va exercita o presiune mai puternică, iar acest lucru înseamnă că materialul oferă o performanță superioară în ce privește rezistența la apă. Testul va continua prin adăugarea de apă până când materialul va ceda și se va umezi.

Un echipament cu o impermeabilitate satisfăcătoare este cel care are 15.000 WR (water resistant), iar unul cu o impermeabilitate optimă trebuie să aibă 20.000 WR. Dacă se ajunge la o cifră mai mare, atunci este posibil ca materialul să fie mai puțin respirabil, ceea ce nu este deloc indicat, deoarece scade confortul persoanei care-l poartă.

Materialul cu o cifră mai mare de impermeabilitate poate fi utilizat, însă la corturi, huse pentru rucsacuri, diferite folii impermeabile, necesare pentru a petrece timp îndelungat pe munte, dar nu pentru îmbrăcăminte sau încălțăminte.

4. Utilizarea materialelor impermeabile în sporturile de iarnă

Fără un echipament potrivit, niciun sportiv amator sau profesionist nu se va bucura de iarnă și de sporturile senzaționale ale anotimpului rece. Temperaturile scăzute și condițiile grele ale acestui sezon obligă, practic, orice persoană care vrea să ia contact cu muntele să se îmbrace corespunzător. Deși multă lume care nu cunoaște importanța hainelor impermeabile consideră că se poate merge la munte fără probleme cu haine tricotate și jeanși, totuși, dacă vor să își mențină sănătatea optimă, trebuie să-și facă temele în acest sens, să se informeze și să-și achiziționeze o îmbrăcăminte adecvată.

Echipamentul adaptat pentru sezonul rece este impermeabilă şi călduroasă. Astfel, din echipamentul complet al unui sportiv nu pot lipsi următoarele haine:

- îmbrăcămintea de corp călduroasă, care permite respirabilitate: bluză, colanți;
- un strat izolant (un polar ar fi suficient);
- pantaloni și geci de schi/drumeție impermeabile;
- accesorii: mănuși, cagule, guler.

De asemenea, din echipamentul unui sportiv nu pot lipsi nici husa impermeabilă pentru rucsac, ochelarii de soare, o lanternă, câteva batoane energice, un kit de prim ajutor etc.

Persoanele care vor să facă mișcare și să aibă grijă de sănătatea lor trebuie să poarte produse impermeabile dacă vor să practice sporturi de iarnă, precum:

- trekking sau drumeție;
- ski;
- snowboarding;
- patinaj;
- hochei pe gheață.

Materialele de acest tip pot fi utilizate foarte bine și în alte tipuri de activități în aer liber, cum ar fi echitație, caiac, surf, navigație. Impermeabilitatea este necesară acolo unde apa poate deveni o problemă serioasă și poate pune în primejdie viața omului într-un fel sau altul.

Exemple de soluții:

- geaca schi dama
- pantaloni-schi-dama
- geaca achi dama
- colanti-schi-dama-simple-warm
- bluza-schi-500
- pantaloni-schi-dama-slim

Cele mai bune haine recomandate sunt cele care au un indice de impermeabilitate adaptat pentru activitatea sportivă pe care o realizează sau cu timpul petrecut în condițiile de vreme de afară. Persoanele care aleg să petreacă o vreme îndelungată pe pârtiile de schi, de exemplu, au nevoie de haine cu o impermeabilitate între 5.000 și 10.000 mm, iar cele care aleg să practice sporturi extreme vor trebui să poarte articole cu impermeabilitate și respirabilitate între 10.000 și 20.000 mm/g.

În concluzie, orice persoană care vrea să se bucure de frumusețea iernii și de sporturile acestui sezon trebuie să se echipeze corespunzător înainte de a ieși afară. Piesele vestimentare potrivite rămân cele care nu permit apei să intre în contact cu pielea. Impermeabilitatea lor va menține uscat corpul persoanei care va reuși să petreacă timp de calitate în aer liber, alături de persoanele dragi.