Cum să alegi echipamentul pentru drumeție pe timp de iarnă

Cum alegi echipamentul de drumeție pe timp de iarnă

Știi deja că încălțămintea potrivită este cheia pentru o drumeție reușită. Iarna, cu atât mai mult. De aceea, îți împărtășim câteva sfaturi pentru o drumeție reușită, indiferent de vreme. Talpa antiderapantă și susținerea, la care se adaugă izolarea termică și impermeabilitatea, reprezintă criteriile esențiale pentru alegerea echipamentului potrivit.

Îți dorești să mergi în natură, pe trasee acoperite cu zăpadă? Descoperă alături de noi cele mai bune accesorii de care ai nevoie, în timpul unei drumeții de iarnă. Te informezi corect și comanzi online de pe site echipamentei eficiente pentru siguranță si confort. 

1. Reguli esențiale de care să ții cont când faci drumeții iarna 

Atunci când explorezi zone din natură în lunile de iarnă, este important să respecți o serie de reguli binecunoscute, cu privire la echipamentul adaptat unor astfel de condiții. Ține cont de acestea, iar beneficiile vor fi sesizabile chiar de la primii pași pe potecile acoperite cu zăpadă:

confort termic resimțit pe întreaga suprafață a corpului
mobilitate foarte bună a picioarelor și a brațelor
viteză de deplasare bună pe teren instabil
costuri de achiziție amortizate datorită rezistenței materialelor
sentimentul de apartenență la un grup cu un obiectiv comun
protecție în fața vântului, ploilor, ninsorilor, soarelui.

1.1. Utilitatea echipamentului contează mai mult decât aspectul său
Funcțiile de bază ale echipamentului pentru drumețiile de iarnă sunt concepute pentru a susține o serie de nevoi ale utilizatorului: nevoia de a avea picioarele uscate, nevoia de a resimți un nivel optim al temperaturii corporale, nevoia de a avea stabilitate și susținere pe diferite suprafețe etc.

Aspectul vizual al hainelor pentru trekking iarna este irelevant, așadar, evită să alegi produse din această categorie strict pe motive ce țin de estetică. Iarna este un anotimp imprevizibil, cu temperaturi extreme, luminozitate scăzută, suprafețe instabile pe care trebuie să avansezi. Echipamentul util este acela care propune soluții eficiente pentru toate aceste variabile specifice. 

1.2. Ajustarea temperaturii corporale cu ajutorul accesoriilor
Atunci când îți este prea cald sau prea frig pe traseul parcurs, poți ajusta rapid temperatura corporală prin adăugarea / scoaterea accesoriilor din echipamentul pentru drumeții: căciulă, guler, mănuși, buff. De asemenea, îți poți desface fermoarele, sau îți poți sufleca mânecile.

Aceste acțiuni minore au un impact semnificativ în sezonul alb, deoarece contribuie la o răcorire treptată a corpului, astfel încât să nu fii obligat să dai jos un strat de haine (vorbim puțin mai târziu despre Regula celor 3 straturi), sau să adaugi unul înapoi pe tine, atunci când vremea de afară se răcește.

1.3. Alegerea măsurii corecte a bocancilor pentru condiții de iarnă
Ai găsit modelul potrivit de bocanci pentru drumețiile pe timp de iarnă? Alegerea mărimii ideale trebuie să se raporteze la faptul că, în lunile reci, porți șosete mai groase.

Acestea fiind spuse, nu ezitați să alegeți o mărime mai mare decât cea pe care o purtați în mod normal, pentru a evita astfel lovirea degetelor de vârful bocancului, în timpul coborârii, dar și pentru a limita răcirea picioarelor.

Cum să alegi echipamentul pentru drumeție pe timp de iarnă

2. Alegerea încălțămintei pentru o drumeție iarna

2.1. Talpa aderentă
Așteptările diferă în funcție de sezon. Iarna, zăpada și poleiul cresc riscul de a aluneca. De aceea, este foarte important ca încălțămintea să aibă pe talpă striații proeminente.

Materialul acestei tălpi, precum și striațiile de pe suprafața ei au fost îmbunătățite pentru un maximum de aderență și confort, indiferent de tipul de teren pe care te deplasezi. Acest tip de talpă este mult mai eficient decât un model clasic, mai ales pe zăpadă.

În timpul unei drumeții de iarnă, extremitățile corpului nu trebuie să resimtă frigul. Picioarele se răcesc foarte repede, mersul devenind astfel dificil. De aceea, recomandarea noastră este să alegi încălțăminte călduroasă, concepută special pentru vreme rece sau drumeții pe zăpadă. Căptușeala cu izolare termică este mult mai eficientă decât cea a bocancilor de trei sezoane.

Informațiile despre temperaturile limită de utilizare a încălțămintei sunt cruciale. Acești indicatori sunt stabiliți în urma testelor ce măsoară temperatura resimțită în laborator, dar și pe teren, şi pot fi regăsiți în fișa tehnică a fiecărui produs prezentat pe site.

2.2. Impermeabilitatea
Pentru a menține pielea uscată, încălțămintea trebuie să fie impermeabilă. Pentru a verifica această caracteristică, încălțămintea este scufundată pe jumătate în apă, iar un picior mecanic simulează mersul. Astfel, ne asigurăm că interiorul încălțămintei rămâne uscat, chiar și în mișcare.

Cum să alegi echipamentul pentru drumeție pe timp de iarnă
Cum să alegi echipamentul pentru drumeție pe timp de iarnă

3. Alegerea îmbrăcămintei pentru o drumeție iarna

Încălțămintea este eficientă în totalitate dacă este însoțită și de îmbrăcămintea potrivită. Aplică regula celor 3 straturi, pentru a te bucura de căldură și respirabilitate în același timp:

Primul strat, în contact direct cu pielea, trebuie să fie respirant și confortabil..
Al doilea strat trebuie să fie un polar, pulover sau o jachetă călduroasă cu umplutură de pene şi fulgi.
Al treilea strat – o jachetă de protecție împotriva ploii (impermeabilă sau hidrofobă, în funcție de vremea de pe traseul tău) și a vântului.

Nu-i așa că acum e mult mai simplu să îți alegi echipamentul potrivit pentru o drumeție reușită pe zăpadă?

Cum să alegi echipamentul pentru drumeție pe timp de iarnă

4. Accesorii de care ai nevoie pentru o drumeție iarna

Iarna este cu atât mai important să ai la tine accesorii ce asigură un nivel ridicat de utilitate, ce se pot dovedi a fi de un real folos în drumețiile din inima naturii. Iată care sunt principalele accesorii de trecut pe listă, înaintea unei astfel de ieșiri:

Frontală: dacă este vreme urâtă sau te prinde seara, echipează-te cu o lanternă frontală.

Bețe de trekking: pentru o stabilitate excelentă în timpul drumeției. Alege un produs ce se poate regla cu ușurință, în funcție de dimensiunile tale și este simplu de atașat la rucsac.

Rachete de zăpadă: ideale pentru primele drumeții pe zăpadă, oferind rezistență și aderență la niveluri ridicate. Alegerea acestora se face în funcție de greutatea utilizatorului (incluzând și greutatea rucsacului), pentru a obține portanța necesară.

Ochelari de soare: în spații deschise, lumina soarelui este reflectată de zăpada din jur. Alege un model cu lentile din policarbonat, cu protecție ANTI-UV 100%.

Busolă de orientare: luminozitatea redusă din zilele scurte ale iernii și drumurile acoperite cu zăpadă sau polei, pot cauza confuzie pe traseu. Îți recomandăm să ai preventiv în rucsac o busolă, accesoriu ce funcționează independent de zonele cu semnal.


Echipamentul de iarnă pentru drumeții montane este compus din îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii de calitate, concepute special pentru a oferi confort, mobilitate, protecție termică și costuri de utilizare foarte bune, datorită materialelor ce pot trece proba timpului.

Vezi oferta Decathlon.ro și comandă echipamentul complet pentru drumeții de iarnă.