Insolația: ce este, cum o previi

Organismul uman este setat să funcționeze ideal, atunci când temperatura corpului este în jurul valorii de 36-37 de grade Celsius. Variația temperaturii corporale, în plus sau în minus, pune în funcțiune mecanismele de termoreglare. În linii foarte mari, aceasta înseamnă contracții musculare involuntare (secuse) care produc căldură când temperatura scade, sau transpirație, care, prin evaporare, răcește corpul, atunci când este cald. Dacă limitele de adaptabilitate sunt mult depășite, organismul nu mai poate menține temperatura ideală și apare hipotermia (răcirea accentuată a corpului) sau hipertermia (creșterea temperaturii). Ambele situații afectează echilibrul general al organismului, printr-o serie de simptome specifice.

Hipertermia este caracterizată ca fiind o afecțiune cauzată de expunerea la căldură (temperaturi ridicate). Mecanismele de termoreglare la căldură devin mai puțin eficiente peste 35 de grade Celsius, mai ales pentru că transpirația se evaporă prea repede pentru a răci corpul. Odată ce temperatura corpului depășește 40 de grade Celsius, persoana este considerată hipertermică.

Riscurile sunt mai mari în cazul copiilor mici, al persoanelor sub 14 ani și al celor de peste 65, dar insolația cu efecte grave poate apărea la orice vârstă. Fenomenele asociate cu hipertermia pot să apară și atunci când efortul fizic susținut se desfășoară în aer liber ori când temperaturile exterioare sunt foarte ridicate, ca urmare a faptului că activitatea musculară produce o mare cantitate de căldură.

Trebuie făcută distincția dintre hipertermie și febră. Aceasta din urmă este un simptom asociat cu infecțiile, iar mecanismele care o produc sunt diferite. În cazul febrei, hipotalamusul – structură cerebrală ce are, printre altele, și funcția de a controla și regla temperatura corpului –  reacționează, ridicând temperatura ca mijloc de luptă împotriva agenților infecțioși sau toxinelor, ca reacție a sistemului imunitar. În cazul hipertermiei, termostatul hipotalamic rămâne același, iar mecanismele de răcire nu pot face față la căldură. Este important de notat că antitermicele uzuale nu au niciun efect în cazul insolației și al hipertermiei. 

Principalele cauze care duc la apariția insolației sunt:

- expunerea prelungită la temperaturi ridicate;
- expunerea prelungită la soare;
- absența unui consum adecvat de lichide și deshidratarea prin transpirații abundente;
- activitatea intensă, în condiții de temperatură ridicată (insolația de efort);
- un echipament inadecvat, care împiedică transpirația să se evapore, ceea ce blochează procesul natural prin care organismul se răcește;
- consumul de alcool;
- dezechilibrul hidroelectrolitic, provocat de o dietă hidrică și alimentară incorectă, combinat cu efort sau temperaturi exterioare ridicate;
- o serie de afecțiuni preexistente (disfuncțiile tiroidiene, obezitatea) pot favoriza apariția insolației prin ineficiența mecanismelor de termoreglare.
Este de precizat că fiecare persoană are un nivel specific de toleranță la căldură, care poate varia în funcție de starea generală de sănătate, gradul de pregătire fizică, greutate, vârstă, capacitatea de efort, dietă și consumul de lichide și electroliți.

De asemenea, este de menționat faptul că, în timpul activității fizice, căldura produsă de mușchii care lucrează poate crește de până la 15-20 de ori, comparativ cu perioada de repaus fizic, în exact aceleași condiții de temperatură exterioară. Aceasta se traduce printr-o creștere a  temperaturii corpului, cu un grad la fiecare cinci minute. În condiții normale, mecanismele de termoreglare pot menține la valori fără risc temperatura corpului, prin creșterea fluxului sanguin la nivelul mușchilor și prin vasodilatație și transpirație la nivelul pielii. Acest mecanism fiziologic de „răcire” poate funcționa eficient, atât timp cât este susținut de o hidratare corectă, combinată cu un aport optim de electroliți. În cazul în care aportul de lichide scade, se produce vasoconstricția, pentru a reduce pierderile hidrice și pentru a conserva volumul sanguin, dar acest fenomen duce la creșterea rapidă a temperaturii corporale, ceea ce cauzează hipotermie și insolație de efort, cu toate simptomele și efectele aferente.  

Un alt element important, general valabil, dar esențial în cazul persoanelor care fac efort fizic în condiții de temperatură ridicată, este echipamentul adecvat. Pe de o parte, acesta trebuie să permită evaporarea transpirației, element esențial al procesului de termoreglare, cu scop de reducere a temperaturii corporale, iar pe de alta, este necesar să lase libere zonele cutanate de pierdere a căldurii (gâtul, axilele, coapsele interioare). 

Sensibilitatea la căldură, ca urmare a unor factori de risc asociați, poate fi mai mare în cazul unor persoane, ceea ce face ca acestea să fie mai predispuse la a face insolație, prin expunerea la soare și căldură, sau insolație de efort.

Cei mai comuni factori de risc sunt expunerea bruscă la căldură ridicată, care se poate asocia cu șoc termic, cum ar fi, de exemplu, a intra într-o mașină care a stat la soare sau a trece dintr-un mediu confortabil din punct de vedere termic în unul cu temperatură ambientală foarte ridicată. Reacțiile organismului depind de durata expunerii.

Un factor de risc suplimentar îl reprezintă umiditatea relativă a aerului. Temperaturile ridicate sunt mai ușor de suportat într-un mediu cu umiditate relativă scăzută, pentru că sunt favorizate evaporarea transpirației și răcirea corpului.

Unele ocupații, cum ar fi cazul lucrătorilor în construcții sau al fermierilor și militarilor și oricare  alte activități unde, prin natura muncii, oamenii stau mult timp în aer liber, pot prezenta un risc crescut de a suferi de insolație. De asemenea, exercițiile fizice excesive, într-un climat foarte cald, pot pune o persoană în pericol de hipertermie.

Unele medicamente și anumite condiții de sănătate pot afecta capacitatea organismului de a se răcori în mod eficient. Astfel, hipertensiunea arterială, asociată cu o dietă care impune un aport redus de sodiu, poate reprezenta un risc suplimentar de a face hipertermie. Diureticele, utilizate pentru tratarea unor probleme cardiace, pot interfera, de asemenea, cu termostatul intern al corpului sau pot provoca dificultăți în a rămâne suficient de hidratat. Unele sedative și tranchilizante, precum și beta-blocantele și antihistaminicele pot avea, de asemenea, același efect.

În principiu, orice afecțiune care poate fi asociată cu un proces de deshidratare duce la un risc mai mare de insolație și hipertermie.

Persoanele supraponderale și obeze pot avea reale probleme în menținerea temperaturii corporale, în condițiile unui mediu fierbinte, vara. La fel și persoanele care au probleme circulatorii, diabet, disfuncții tiroidiene, tulburări mentale, cum ar fi demența senilă sau boala Alzheimer, sau afecțiuni ale glandelor sudoripare ori unele afecțiuni cronice renale și pulmonare au un risc crescut de a face insolație, în condițiile unui mediu cald.

Copiii, în special cei mici (cu vârsta sub patru ani), și persoanele în vârstă (mai ales cele peste 65 de ani) sunt mai expuși la a avea suferințe provocate de expunerea la căldură sau soare: pe de o parte, pentru că tind să fie mai puțin conștienți de schimbările de temperatură, iar pe de alta, pentru că mecanismele de termoreglare nu funcționează la modul ideal. La copii, pierderile hidrice sunt foarte rapide, iar în cazul celor în vârstă, rezervele de lichide organice sunt reduse. Copiii au, de asemenea, o rată metabolică mai mare și nu se răcesc la fel de eficient prin transpirație ca adulții, iar sugarii au un sistem termoreglator imatur. 

Insolația apărută prin expunerea exagerată la soare este asociată, uneori, cu hipertermia. Acesta se poate manifesta local sau general și este combinată cu arsuri solare, apărute pe piele, umeri, piept, față, labele picioarelor, coapse. Arsurile solare pot intra în categoria celor de gradele I și II, acestea din urmă fiind mai rare și pe suprafețe mai mici.

Există și o formă de insolație clasică, ce survine după expunerea la căldură, combinată cu o stare generală alterată și cu o temperatură corporală crescută. De regulă, aceasta apare la persoanele care nu au capacitatea de adaptare la condiții de mediu specifice perioadelor caniculare (temperaturi ridicate, umiditate crescută) și poate să fie provocată de disfuncții ale sistemului de termoreglare, fie ca urmare a deshidratării, fie a unor afecțiuni medicale preexistente.

Un alt tip de insolație este așa numita insolație de efort, care apare ca urmare a efortului fizic în condiții climatice nepotrivite, fiind combinată cu simptome specifice și hipertermie. Spre deosebire de formele precedente de insolație, aceasta din urmă se instalează relativ repede, în timp ce primele tipuri impun o expunere de durată la soare sau într-un mediu cald.  

În cazul apariției hipertermiei, indiferent de cauza care o provoacă, organismul are posibilitatea de a se recupera și de a scădea temperatura corporală crescută. De regulă, simpla retragere la un loc umbrit, hidratarea și o poziție confortabilă, recuperează excesele termice în circa 30-45 de minute. Procesul poate avea loc atunci când limitele de toleranță termică nu au fost depășite.

Dacă efortul termic al organismului este dincolo de limitele sale, combinat cu deshidratare severă sau alte afecțiuni care subminează capacitățile fiziologice de rezistență la temperaturi ridicate, este vorba despre epuizare termică, descrisă prin simptome cu diferite grade de severitate ale insolației și hipertermiei grave. 

Boala legată de căldură evoluează în etape. Ritmul este diferit de la persoană la persoană și variază mai ales în funcție de vârstă și de starea generală de sănătate. Astfel, creșterea temperaturii corporale va fi mai rapidă la copii și la persoanele în vârstă. Fiecare etapă are semne caracteristice. Fără intervenție, procesul avansează și poate atinge stadii mai severe, care necesită asistență medicală de urgență. O persoană care se confruntă cu hipertermie poate experimenta toate sau doar unele dintre simptomele specifice.

Stresul termic se manifestă atunci când organismul este nevoit să suporte temperaturi inconfortabile. În cazul creșterii valorilor acestora peste limita de confort, undeva în jurul a 28-30 de grade Celsius, apare disconfortul termic. Dacă durează, se instalează stresul termic, manifestat prin transpirație, slăbiciune corporală, ameţeală, senzație de sete, durere de cap, asociată cu fotofobie și greață.

Dacă stresul termic persistă și expunerea la căldură durează o perioadă lungă de timp, apare o senzație de tensiune psihologică, ce produce dificultate de concentrare, pe lângă simptomele care se acutizează.

Unul dintre fenomenele biochimice care au loc în organism, ca urmare a expunerii îndelungate la căldură sau a efortului fizic accentuat, în condițiile unei temperaturi ambientale ridicate, este dezechilibrul electrolitic, ce se manifestă printr-un nivel modificat de magneziu, potasiu, sodiu și calciu, fiind resimțit de organism prin crampe musculare, mai ales la nivelul membrelor inferioare și al abdomenului. Transpirația care are drept scop răcirea organismului produce o epuizare a rezervelor de electroliți, concomitent cu cele hidrice, iar deficitul de minerale produce crampe musculare dureroase.

Alături de toate aceste manifestări, pot să apară și:

spasme involuntare (la membrele superioare, inferioare și abdomen);
dureri musculare;
contracții musculare similare frisoanelor, uneori, însoțite de senzație de frig, mai ales în cazul prezenței arsurilor solare;
edem de căldură la nivelul picioarelor, gleznelor și mâinilor, provocate de acumularea de lichid în extremitățile corpului, asociat cu reabsorbția de sodiu în fluxul sanguin prin rinichi, pentru menținerea în valori normale a tensiunii arteriale;
scăderea tensiunii arteriale prin deficit de sodiu, mai ales în cazul persoanelor care au disfuncții renale (sodiul fiind esențial în activitatea cardiacă, dar și pentru toate procesele digestive, inclusiv pentru cele legate de absorbția intestinală a apei);
convulsii, mai ales în cazul copiilor și vârstnicilor;
erupții cutanate care pot să fie mici vezicule roșii, cunoscute și sub denumirea de miliaria (mai frecvent la copii), prin înfundarea canalelor sudoripare, la nivelul gâtului și pieptului superior și în pliurile pielii, cum ar fi în axile, zonele inghinale, coapse și zone ale cotului;
insolația poate produce și alte tipuri de erupții cutanate intense, cum ar fi miliaria crystallina (manifestată prin umflături pline cu lichid pe suprafața pielii), miliaria rubra (un tip de erupție termică frecventă la adulți, care se manifestă în straturile mai profunde ale pielii și provoacă disconfort: mâncărime, durere și umflături roșii pe piele, care se pot infecta, dacă nu sunt tratate corespunzător) și miliaria profunda, care este cea mai severă formă de erupție cutanată provocată de insolație, căldură excesivă și deshidratare (se manifestă cu umflături mai mari, roșii, dure, care se formează în profunzimea dermului).
O altă categorie de simptome sunt considerate a fi grave și foarte grave și corespund unui nivel superior de afectare al organismului prin insolație și hipertermie, concomitent cu agravarea procesului de deshidratare. Astfel, pot să apară:

o stare de leșin și chiar leșin (lipotimie);
scăderea tensiunii arteriale, concomitent, uneori, cu scăderea ritmului cardiac, ceea ce poate duce la afectare cerebrală prin lipsă de flux sanguin și, implicit, oxigen;
amețeală și pierderea controlului muscular, urmate de leșin sau incapacitatea de a rămâne în picioare;
greață și vărsături;
vorbire neclară;
transpirații bruște;
durere de cap;
tulburări de vedere, concomitent cu pupile dilatate;
tulburări auditive;
slăbiciune corporală.
Efectele insolației prin acumularea de căldură și incapacitatea corpului de a se răci sunt diferite de la caz la caz, dar de fiecare dată, vor fi mai severe în cazul vârstnicilor, al celor cu probleme medicale, inclusiv al celor supraponderali și al copiilor, mai ales la cei mici (sugari, până la vârsta de un an). Copiii mai mari nu urinează, plâng fără lacrimi și manifestă sete extremă. Riscul de pierdere a conștienței este maxim, dacă nu sunt luate măsuri pentru reechilibrarea termică.

Simptomatologia asociată insolației și hipertermiei escaladează, deseori, foarte repede și intervenția medicală de urgență este vitală. În cazul acestor persoane, este vorba despre epuizare termică, situație în care organismul este aproape incapabil să se răcească singur, ca urmare a pierderii unei cantități excesive de apă și electroliți. 

Diagnosticul se pune rapid, pe baza observațiilor clinice, iar gravitatea efectelor provocate de insolație și hipertermie pot fi confirmate de teste sanguine de laborator. Gradul de afectare al organelor (creier, inimă, rinichi, în mod special), în cazurile grave, se poate stabili prin investigații specifice (electroencefalogramă, electrocardiogramă), de laborator sau imagistice.

Tratamentul este unul de urgență și urmărește două elemente principale: reducerea temperaturii corporale și reechilibrarea hidroelectrolitică. Acestea se pot realiza prin:  

cazarea într-un spațiu răcoros;
comprese reci sau băi ori dușuri cu apă la 35 de grade Celsius, pungi de gheață sub axile sau în jurul zonei inghinale, pentru a încuraja răcirea rapidă;  
rehidratarea prin consumul de lichide cu electroliți, consumate constant, în cantități mici, sau prin administrarea de perfuzii.
Cu un tratament adecvat, în majoritatea cazurilor, pacienții se pot recupera complet în câteva zile. Tratamentul aplicat cât mai rapid, după instalarea epuizării termice și a formelor grave de insolație, scade riscul de afectare severă a creierului și organelor vitale. Dacă tratamentul întârzie, efectele pot avea urmări invalidante permanente, mai ales din punct de vedere neurocerebral, cardiac și renal.

Tratamentul medical include tratarea eventualelor erupții și arsuri cutanate; crampele se pot ameliora cu relaxante musculare și prin echilibrare electrolitică, iar edemele, prin aport de minerale și repaus. 

Dacă simptomele sunt severe (amețeală, vărsături, pierderea cunoștinței, convulsii, incoerență verbală, leșin), primul pas trebuie să fie apelarea serviciilor medicale de urgență. Până la sosirea ambulanței, persoana afectată trebuie dusă într-un loc răcoros sau cel puțin umbrit. Trebuie îndepărtată orice haină inutilă. Ventilarea aerului, udarea pielii cu apă și compresele reci pe gât, la axile și în zona interioară a coapselor sunt utile și pot contribui la scăderea temperaturii corporale, aceste zone fiind foarte bine vascularizate.

Este bine de știut că gheața nu este recomandată în cazul copiilor mici, al celor care au alte afecțiuni și persoanelor în vârstă. Administrarea de apă ușor îndulcită și în care se adaugă puțină sare este utilă. Lichidele trebuie băute încet sau oferite cu lingurița. 

Cea mai bună modalitate de a preveni insolația și hipertermia este aceea de a evita factorii declanșatori, mai ales pe cei de risc personali (vârstă, boli asociate, greutate). Măsurile preventive nu elimină riscul de a face insolație, dar pot ajuta la prevenirea unor situații grave.

Măsurile de precauție includ:

pauze regulate de „răcire” în zone umbrite, mai reci, cu aer condiționat sau bine ventilate, care nu sunt aglomerate și oferă organismului timpul necesar pentru a se echilibra termic, mai ales în  zilele caniculare;
evitarea de a face activități fizice intense la orele prânzului, inclusiv activități sportive sau drumeții;
compresele, dușurile sau băile reci pot ajuta la reducerea temperaturii corpului și pot restabili confortul termic;
hidratarea corectă, ceea ce înseamnă cantități rezonabile de lichide, constant (unii medici recomandă un pahar mediu de apă la fiecare 30 de minute sau chiar mai des, dacă este resimțită nevoia), ideal apă cu electroliți;
evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină, pentru ca favorizează deshidratarea;
consumul de fructe și legume, pentru că sunt surse excelente de electroliți;
protejarea capului cu pălării, șepci de culoare deschisă;
purtarea de îmbrăcăminte ușoară, de culoare deschisă.
De asemenea, trebuie să se acorde o atenție deosebită hidratării copiilor și animalelor de companie.

Este esențială evitarea expunerii la soare la orele de prânz sau expunerea continuă la soare. Trebuie spus că, indiferent de calitatea lor, cremele de protecție solară nu previn insolația și hipertermia. Rolul lor este acela de a proteja pielea de arsuri solare, ca urmare a radiațiilor de tip UV, doar dacă sunt corect și constant aplicate, în cantitatea recomandată. Trebuie luat în calcul că zonele cutanate cu arsuri solare pierd capacitatea de a transpira și, implicit, de a răcori corpul.

Este important să nu se staționeze în mașina parcată, deoarece temperatura aerului din interior poate crește foarte repede, la valori extrem de mari.

Suprasolicitarea fizică și antrenamentele trebuie evitate, în cazul în care condițiile climatice sunt extreme. De asemenea, este recomandat ca pregătirea fizică în aer liber să fie la primele ore ale dimineții sau după-amiaza târziu. Totodată, poate fi utilă înlocuirea antrenamentelor specifice cu unele unde riscul de hipertermie este nul (înotul, de exemplu) sau realizarea acestora în săli aclimatizate. În acest din urmă caz, trebuie evitată ieșirea afară, cel puțin o oră de la finalizarea pregătirii fizice.

Insolația și complicațiile acesteia, dar și hipertermia asociată insolației sau produsă din diferite alte cauze decât expunerea la soare pot afecta pe oricine, sunt urgențe medicale și pot avea efecte grave, dar respectarea măsurilor de prevenție poate evita aceste situații, care devin rapid extrem de critice pentru starea generală de sănătate.