Cele mai frumoase trasee de drumeție la munte pentru copii

Cele mai frumoase trasee de drumeție la munte pentru copii

Află care sunt cele mai frumoase trasee montane de parcurs alături de cei mici, pe Valea Prahovei.

Dacă vrei să petreci timp de calitate alături de cei mici, muntele este probabil cea mai bună alegere. Dincolo de aerul curat și peisajele care îți taie răsuflarea, muntele îți dă șansa să faci mișcare, să înveți despre natură și să îți depășești limitele. Mai mult, te ține departe de agitația orașului, ca tu să te poți relaxa și reconecta cu cei dragi în mijlocul naturii. Unde să faci asta? Îți propunem Valea Prahovei ca prim pas și cel mai accesibil!
Valea Prahovei atrage mulți iubitori de drumeție din diverse colțuri ale țării, oferind numeroase trasee, multe dintre ele potrivite și pentru juniori. Este o zonă ușor accesibilă chiar din București, de unde se poate ajunge în mai puțin de 2 ore, cu trenul, evitând astfel traficul aglomerat de pe DN1.

SFATURI UTILE ÎNAINTE DE A PLECA ÎN DRUMEȚIE

Pentru a face din drumeția la munte alături de copii, o experiență reușită, nu uitați:
▪️ Începeți ușor. Pentru ca muntele să devină o bucurie și o pasiune pentru cei mici, începeți cu trasee ușoare și scurte, aflate în zone care pot oferi și alte atracții pentru cei mici, cum ar fi parcuri de aventură sau locuri de joacă. Pe măsură ce cei mici se obișnuiesc cu drumețiile, creșteți nivelul de dificultate al traseelor.
▪️ Alegeți un traseu potrivit pentru nivelul fizic al juniorilor.
▪️ Fiți atenți la semnele de oboseală. Copiii pot obosi mai repede decât adulții. Observați semnele de oboseală și faceți pauze regulate pentru odihnă și hidratare.
▪️ Învățați despre natură. Folosiți aceste ocazii pentru a-i învăța pe cei mici despre faună, floră, geologie și fenomenele naturale.
▪️ Planificați în avans. Căutați informații despre traseu, condițiile meteorologice, opțiuni de cazare și alegeți echipamentul adecvat. 
Nu uitați să aveți în rucsac mâncare și apă suficientă pentru traseul ales. 

DE CE ECHIPAMENT MONTAN AI NEVOIE

▪️ Încălțăminte de drumeție; poteca pietruită poate pune probleme în cazul unui pantof ”de oraș”;
▪️ Tricou tehnic și un tricou de schimb;
▪️ Polar/Hanorac;
▪️ Pelerină de ploaie;
▪️ Pantaloni de drumeție;
▪️ În cazul unei drumeții pe zăpadă se adaugă geacă, mănuși, căciulă și parazăpezi.

Cele mai frumoase trasee de drumeție la munte pentru copii

Trasee cu plecare din Sinaia

🏕️ Sinaia – Parcul Dimitrie Ghica – Mânăstirea Sinaia – Furnica – Cabana Schiorilor - Stâna Regală

Din gara Sinaia trecem la pas domol prin parcul Dimitrie Ghica și urmăm drumul care urcă spre Mânăstirea Sinaia, e un lăcaș cu o istorie care merită descoperită.  De acolo începe să fie vizibil marcajul cu bandă albastră, pe care îl vom urma până la Stâna Regală pe ruta Furnica – Cabana Schiorilor. De la această cabană, după aproximativ 10 minute de mers, începe potecă pietruită pe care Regele Ferdinand urca călare la Stâna Regală. Drumul are diverse ramificații, fiind indicat să păstrați marcajul, mai ales dacă parcurgeți traseul prima dată.

La capătul traseului se deschide Poiana Stânii cu o perspectivă uimitoare asupra munților Bucegi. De primăvara până toamna poiana este plină de flori de toate culorile, iar copiii pot alerga în voie și, de ce nu, pot face și un picnic. Durata traseului este de aproximativ 2,5 ore, cu o diferență de nivel de 320m. Pe traseu întâlnim un izvor cu apă potabilă aproape de Poiana Stânii.
Traseul este recomandat copiilor cu o condiție fizică bună.

Cei care aleg să folosească mașina până aproape de intrarea pe Poteca Regală pot scuti aproape jumătate de drum, însă vor rata descoperirea la pas a perlei Văii Prahovei.Traseul poate fi parcurs pe tot timpul anului, fără dificultăți de orientare sau urcare. Iarna însă dificultatea acestuia crește considerabil.

Cele mai frumoase trasee de drumeție la munte pentru copii

Trasee cu plecare din Bușteni

🏕️ Bușteni – Cascada Urlătoarea
Traseul pornește de la telecabină din Bușteni, fiind marcat cu punct roșu. Prima parte a traseului este comună cu cea care urcă pe Jepii Mici, însă curând traseul cotește stânga și continuă pe drumul asfaltat. Din acest drum, poteca cotește iar la stânga și continuă pe un forestier bine marcat și destul de aglomerat până la Cascada Urlătoarea.
Durata traseului este de aproximativ 1 oră (pe sens), cu o diferență de nivel de 185 m. Pe traseu nu întâlnim surse de apă, așadar e bine să fim pregătiți cu lichide hidratante.
Traseul poate fi parcurs în siguranță de copiii de toate vârstele, tot timpul anului, fără a pune dificultăți de orientare.
🏕️ Bușteni – Cabana Gura Diham – Poiana Izvoarelor
Din gara Bușteni cea mai rapidă metodă de a ajunge la Cabana Gura Diham este taxiul luat din gară.
Traseul pornește din dreapta Cabanei Gura Diham (privită din parcare) cu un urcuș destul de solicitant care durează aproximativ 25 de minute. După depășirea acestei pante, traseul este considerabil mai relaxat și mai ușor de parcurs, trecând printr-o pădure răcoroasă de foioase care, din loc in loc, oferă o priveliște răpitoare asupra abruptului Bucegilor.
Poiana Izvoarelor de deschide la finalul urcușului, fiind o întindere vastă de flori, iarbă și insecte unde cei mici pot explora și se pot juca în siguranță.
Durata traseului este de aproximativ 2 ore, cu o diferență de nivel de 468 m. Pe traseu nu întâlnim surse de apă, așadar e bine să fim pregătiți cu lichide hidratante.
Traseul poate fi parcurs fără dificultăți de copiii cu o condiție fizică bună, tot timpul anului, fără a pune dificultăți de orientare. Iarnă însă dificultatea traseului crește considerabil.

🏕️ Bușteni – Cabana Gura Diham – Cabana Diham
Un traseu la fel de popular, însă un pic mai lung decât precedentul este urcarea de la Cabana Gura Diham la Cabana Diham, una dintre cele mai prietenoase cabane din Bucegi.
Traseul pornește tot din dreapta cabanei (privită din parcare) și urcă aceeași pantă solicitantă ca și pentru precedentul traseu, însă la finalul pantei urmăm marcajul cu triunghi albastru care se lasă în dreapta.
De aici traseul urcă alene prin pădure și traversează mai multe șanțuri care după ploaie sunt pline de apă sau noroi. Mai departe poteca urcă lin prin pădure până în Șaua Baiului, o poiană mare care se recunoaște după antena de comunicații din mijlocul ei.
De aici traseul continuă pe curbă de nivel, pe un drum forestier lar,g pe sub pădure. La finalul traseului se ajunge într-o poieniță, devenită parcare, care oferă o panoramă spectaculoasă a munților Postăvaru, Bucșoiu și Piatra Mare. De aici, în vale se vede cabana Diham. Cabana oferă cazare și masă.
Durata traseului este de aproximativ 2,5 ore cu o diferență de nivel de 365 m.
Traseul este recomandat copiilor obișnuiți cu mișcarea și dispuși la o plimbare mai lungă. Poate fi parcurs pe tot timpul anului fără a pune dificultăți de orientare. Iarna însă, din cauza zăpezii, dificultatea crește considerabil.
Traseul nu este recomandat pe ploaie sau după ploaie deoarece poteca are numeroase pasaje care devin foarte alunecoase.

Cele mai frumoase trasee de drumeție la munte pentru copii

Trasee cu plecare din Azuga

🏕️ Azuga – Cabana Gârbova
Dacă decideți să mergeți cu trenul până la Azuga, unul dintre traseele accesibile din zonă este traseul până la Cabana Gârbova. Traseul pornește vis-a-vis de gara din localitate Din acest punct urmăm DN1 spre Predeal timp de 5 minute, după care urmăm poteca marcată cu triunghi albastru.
Traseul merge prin pădure, iar primăvara sau vara coroanele copacilor nu lasă loc de priveliști, însă răcoarea pădurii este bine venită într-o zi călduroasă de vară.
Urcare este lină, însă înainte de ieșirea în golul Clăbucetul Taurului, aceasta devine mai solicitantă. În acest punct suntem recompensați cu o panoramă de vis asupra Munților Bucegi.
De aici traseul urmează poteca descendentă și slab marcată, însă fără probleme serioase de orientare. Cabana Gârbova oferă cazare și masă și are câteva spații destinate copiilor, un balansoar si un teren de fotbal unde se pot juca nestingheriți.
La cabana veți întâlni cu ciobăneștii mioritici care păzesc cabana, însă să nu vă fie teamă de statura lor impozantă. Sunt blânzi și prietenoși.
Durata traseului este de aproximativ 2-2,5 ore, cu o diferență de nivel de 360 m.
Traseul este recomandat copiilor obișnuiți cu mișcarea și dispuși la o plimbare mai lungă. Poate fi parcurs pe tot timpul anului fără dificultăți de orientare sau urcare. Iarna însă, din cauza zăpezii, dificultatea crește considerabil.

Cele mai frumoase trasee de drumeție la munte pentru copii

Trasee cu plecare din Predeal

🏕️ Predeal – Complexul turistic Susai
Pentru a ajunge la intrarea în traseul spre Cabana Susai trebuie să traversăm pitorescul Predeal până la fosta cabană Cioplea.
Intrarea în traseu se face la finalul drumului asfaltat (bd. Libertății, continuat cu strada Poliștoaca) unde drumul cotește 180 de grade pentru a intra în pădure.
De aici se urmează marcajul cu cruce roșie, care urcă domol până la întâlnirea cu traseul marcat cu punct albastru. De aici continuăm pe punct albastru.
În continuare se merge prin pădure, poteca fiind clară. Sus, în Poiana Susai ocupată de complexul cu același nume, poteca o ia spre stânga, pe lângă gardul complexului.
Durata traseului este de aproximativ 2 – 2,5 ore cu o diferență de nivel de 310 m.
Traseul este recomandat copiilor obișnuiți cu mișcarea și dispuși la o plimbare mai lungă. Poate fi parcurs pe tot timpul anului fără dificultăți de orientare. Iarna însă, din cauza zăpezii, dificultatea crește considerabil.

Dacă vreți să vă aventurați mai departe de Valea Prahovei, munții Piatra Craiului si Piatra Mare oferă o varietate de trasee pentru cei mici, iar mai jos vom descrie două dintre cele mai spectaculoase.

🏕️  Zărnești – Prăpăstiile Zărnești
Acesta este un traseu clasic de plimbare, aproape de orașul Zărnești, care se întinde pe un drum forestier larg, cu pantă domoală, fiind accesibil copiilor de toate vârstele.
Traseul pornește de la Fântâna lui Botorog, unde găsim o parcare generoasă. Drumul principal cotește la stânga către satul Măgura, însă pentru a ajunge în Prăpăstii trebuie să mergem înainte pe drumul pietruit și larg.
La capătul drumul se află o barieră care împiedică accesul mașinilor, care însă poate fi depășită fără dificultate de pietoni. De aici întrăm în traseul propriu-zis.
Fiind mărginite de stânci, în Prăpăstiile Zărneștilor este răcoare, iar primăvara zăpada se topește mai greu. De asemenea, în diminețile răcoroase apa de ploaie sau cea provenită din topirea zăpezilor poate crea o pojghiță subțire de gheață.
Durata traseului este de aproximativ 2,5 ore, cu o diferență de nivel de 120 m. Traseul este recomandat tuturor copiilor. Poate fi parcurs pe tot timpul anului fără dificultăți de orientare.

🏕️  Dâmbul Morii – Canionul 7 Scări
Aflat la periferia orașului Brașov, Dâmbul Morii este punctul de start pentru mai multe trasee cu dificultăți variabile, cel mai cunoscut și ușor de parcurs fiind traseul care duce la Canionul 7 Scări.
Traseul bandă galbenă pornește din parcare și merge de-a lungul văii Șipoaia, pe un drum forestier cu pantă lină. Drumul ne duce până într-o poiană frumoasă unde în zilele calde mulți oameni se opresc la picnic.
Pentru a ajunge în canion depășim poiana și continuăm pe drumul forestier până la zona amenajată pentru relaxare, cu mese și băncuțe. De aici poteca părăsește drumul forestier și urcă spre stânga prin pădure. După scurt timp revine în forestier și cotește iar stânga prin pădure. La finalul traseului ieșim într-o poiană largă, amenajată pentru popas, de unde se pot achiziționa și biletele pentru accesul în canion.
Urcarea prin canion se face pe podețe de metal și scări aproape verticale, iar la ieșirea din canion se înconjoară zona de stânci pe o poteca amenajată, pentru a reveni la baza canionului.
Durata traseului este de aproximativ 3,5 ore cu o diferență de nivel de 265 m.
Din cauza posibilelor dificultăți de a urca pe treptele din canion, traseul este recomandat copiilor obișnuiți cu mișcarea. Poate fi parcurs primăvara, vara și toamna, însă canionul în sine este închis pe perioada iernii.

Dacă pleci în drumeție cu copiii, vrei vrea să știi mai multe despre cele mai frumoase trasee:

TRASEE MONTANE – TOP 3 CELE MAI FRUMOASE DIN ROMANIA

Trasee montane: Topul celor mai frumoase drumeții din România

Natura este o sursă de inspirație pentru noi, pasionații de trasee montane!

Top trasee pentru cele mai frumoase flori în drumeții

Top trasee pentru cele mai frumoase flori în drumeții

Unde să mergi în drumeție ca să ai parte de peisaje cu flori de vis.