Rezistență
Acest cauciuc se regăsește pe bicicleta Riverside 500 (ref 8405314). Acesta a fost testat pe o distanță de 3000 de kilometri, fără să se spargă și fără să prezinte un nivel de uzură evidentă.
Cum se măsoară uzura cauciucului?
Pentru a măsura uzura cauciucurilor bicicletei polivalente, trebuie să fiți atenți la banda de rulare.
Semnele de uzură sunt următoarele:
- apariția unor microfisuri,
- tendința de aplatizare,
- carcasa vizibilă.
În aceste cazuri, cauciucul este uzat și trebuie schimbat.
Cum se demontează un cauciuc?
Pentru a demonta un cauciuc, trebuie să dezumflați camera de aer.Apoi puteți scoate cauciucul de pe jantă, cu ajutorul unui levier.
Cum se montează un cauciuc?
Pentru a monta cauciucul, puneți o parte din cauciuc pe banda de jantă. Umflați camera de aer la 30% înainte de a instala cauciucul (o umflare prealabilă limitează riscurile de găurire a camerei de aer).
Instalați cealaltă parte a cauciucului pe jantă, începând cu partea opusă valvei.
Înainte de umflarea integrală a cauciucului, verificați camera de aer pentru a vedea să nu fie prinsă între cauciuc și jantă.
Umflarea corectă a cauciucurilor
A se umfla cauciucul cu atenție. Presiunea recomandată este indicată pe partea laterală a cauciuclui.
Recomandări
În timpul umflării cauciucului, aveți grijă să adaptați presiunea în funcție de tipul de teren și meteo.
Dacă vă deplasați pe vreme ploioasă, nu ezitați să diminuați presiunea cauciucului, pentru mai multă aderență.
Dacă vă deplasați pe vreme uscată, măriți presiunea.