Așezarea obiectelor în rucsac
Puneţi sacul de dormit la baza rucsacului. Aproape de spate plasaţi obiectele grele (cortul, aragazul, hrana). Hainele vor ocupa spaţiul rămas. Izoprenul poate fi pus sub clapă, iar cortul sub rucsac, dacă nu a avut loc în interior. Păstrați la îndemână jacheta impermeabilă și polarul. În buzunare puneţi obiectele mici, pe care le folosiţi în timpul zilei (cremă de soare, hartă, ochelari etc). Există un buzunar special pentru recipientul cu apă.
Sistemul Easyfit
Conceptul permite ajustarea rucsacul chiar când îl ţineţi în spate, dintr-o mişcare, într-un mod intuitiv.Material extensibil pentru un confort total.
Utilizare
Pentru început, desfaceți toate chingile (bretele, centură, elemente de greutate). Apoi, luați rucsacul în spate și reglați centura lombară (rucsacul trebuie să se sprijine în principal pe șolduri).După ce trageţi benzile EasyFit, sistemul de bretele înconjoară umerii. Apoi, reglați elementele de greutate.
Teste efectuate de către departamentul nostru de Cercetare şi Dezvoltare.
Concept: timpul efectiv de reglare este de 2-3 ori mai scurt la rucsacul Easyfit, număr de întoarceri în spate = 0 pentru rucsacul Easyfit. Spre deosebire de rucsacul clasic, nu afectează calitatea reglării : confortul oferit de Easyfit a fost preferat în mod semnificativ în urma testului statistic Friedmann, reglajele s-au dovedit a fi de 6 ori mai bune.
Cum se măsoară volumul rucsacurilor?
Volumul fiecărui rucsac este măsurat printr-o metodă standard : Compartimentul principal şi fiecare buzunar sunt umplute cu bile de mici dimensiuni. Apoi bilele sunt puse într-un recipient gradat ce exprimă volumul în litri. Greutatea proprie a rucsacului reprezintă eşantionul nostru. Pot exista mici variații.
Garanţie 10 ani.
Garanţia acoperă defectele rucsacului, în afară de cele de uzură normală sau produse din cauza condiţiilor anormale de utilizare. Această garanţie specială, de 10 ani, va fi acordată doar după prezentarea produsului şi a bonului de casă. Dacă produsul mai are garanţie, acesta va fi reparat sau schimbat gratuit. Garanția comercială nu exclude garanţiile legale aplicabile în funcţie de fiecare ţară şi/sau Stat.
Greutate şi dimensiune.
Rucsac de 56 cm înălţime, 40cm lăţime, 26, cm adâncime. Cântăreşte 2,3 kg.